Meci
  • Marocmar
    0
  • Iranirn
    1

Maroc – Iran 0-1. Un autogol în minutul 94 oferă Iranului a doua victorie la un Campionat Mondial

 
David Petre
15 iunie 2018


Iran a câștigat meciul cu Maroc grație unui autogol al lui Aziz Bouhaddouz într-o repriză în care Iranul nu trăsese spre poarta marocană.


Maroc - Iran, Campionatul Mondial de Fotbal 2018
Maroc - Iran, Campionatul Mondial de Fotbal 2018
Echipele de start
  • 12
    El Kajoui
  • 2
    Hakimi
  • 5
    Benatia
  • 6
    Saïss
  • 14
    Boussoufa
  • 7
    Ziyech
  • 8
    El Ahmadi
  • 18
    Harit
  • 16
    Amrabat
  • 9
    El Kaabi
  • 10
    Belhanda
  • 8
    Pouraliganji
  • 4
    Cheshmi
  • 23
    Rezaeian
  • 7
    Shojaei
  • 3
    Hajsafi
  • 9
    Ebrahimi
  • 10
    Ansarifard
  • 11
    Amiri
  • 20
    Azmoun
  • 18
    Bakhsh
  • 1
    Beiranvand

La două zile după ce a primit cu durere refuzul FIFA de a-i acorda organizarea Campionatului Mondial de Fotbal 2026, poporul marocan a suferit o nouă lovitură după ce echipa națională a pierdut primul său meci la Turneul Final din Rusia după un autogol al lui Aziz Bouhaddouz în minutele de prelungire ale jocului cu Iran.

Pentru formația africană a fost un deznodământ nedrept la capătul unui meci pe care îl controlase în cea mai mare parte și în care avusese mai multe ocazii, mai cu seamă într-o primă repriză disputată în ritm alert, probabil cea mai spectaculoasă în cele trei meciuri disputate deja la Mondialul 2018. Jocul a scăzut în intensitate în partea secundă pe fondul căderii fizice a celor două formații, faulturile repetate și problemele medicale l-au fragmentat excesiv după minutul 60, iar centralul turc Cüneyt Çakır s-a văzut nevoit să acorde 6 minute de prelungiri în final pentru a compensa numeroasele întreruperi. Trecuseră deja patru dintre ele când experimentatul Sofyan Amrabat a comis un fault inutil într-o zonă laterală, Ehsan Haji Safi a trimis mingea în careu, iar nefericitul Bouhaddouz și-a introdus-o în propria poartă cu o imparabilă lovitură de cap de la prima bară, fără ca măcar să fie pus sub presiune de vreun adversar. A fost golul care a adus Iranului doar a doua sa victorie în istoria Campionatului Mondial, într-o repriză în care echipa lui Carles Queiroz nu a șutat nici măcar o dată spre poarta marocană.

Ambele naționale impresionaseră la capitolul defensiv în preliminarii, Marocul primind un singur gol în opt meciuri în timp ce Iranul terminase neînvinsă o campanie cu 18 meciuri, însă apărarea trupei asiatice a părut vulnerabilă în duelul direct de la Cupa Mondială și doar lipsa de eficiență a africanilor la finalizare a păstrat intactă poarta lui Beiranvand. Încă din minutul 3 Marocul a fost aproape de gol când Ziyech a fost găsit singur în interiorul careului după o lovitură de colț dar a luftat incredibil, Belhanda a trimis mingea cu capul pe lângă poartă la faza următoare, apoi El Kaabi în minutul 8 a avut timp să își potrivească mingea pe linia careului mare după o respingere disperată a iranienilor dar nu a prins nici el cadrul porții.

Marocul a continuat să domine și a avut o mare situație de gol în minutul 19 când a trimis în trei rânduri mingea spre poarta lui Beiranvand, însă marea ocazie a primei reprize a aparținut asiaticilor în minutul 43, pe un contraatac școală ce l-a lăsat pe Azmoun singur cu portarul Munir Mohamedi însă atacantul central al Iranului s-a pierdut cu firea și a tras slab.

Maroc – Iran în cifre statistice

  • Maroc

    Iran


    Posesie (%)
    64
    36
    Total şuturi
    13
    8
    Şuturi pe poartă
    3
    2
    Şuturi pe lângă poartă
    6
    5
    Şuturi blocate
    4
    1
  • Maroc

    Iran


    Cornere
    5
    2
    Offside-uri
    0
    0
    Faulturi comise
    22
    14
    Cartonașe galbene
    1
    3
    Cartonașe roșii
    0
    0

După risipa de efort din primele 45 de minute jocul a fost mult mai puțin animat după pauză și părea să se îndrepte spre o remiză albă ce ar fi diminuat până spre zero șansele celor două echipe la o calificare dintr-o grupă cu Spania și Portugalia, însă în minutele de prelungire a venit autogolul hilar al lui Aziz Bouhaddouz care oferă toate cele trei puncte Iranului.

Maroc – Iran, curiozități statistice

  • Maroc este la a cincea prezență la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal după edițiile din 1970, 1986, 1994 și 1998 dar nu a reușit niciodată să câștige primul său meci.
  • Iran a înregistrat a doua sa victorie la Cupa Mondială, după un succes cu Statele Unite la ediția din 1998. Bilanțul său după jocul cu Maroc este 2 victorii, trei remize și opt înfrângeri.
  • Iran a reușit doar pentru a doua oară să nu primească gol într-un meci de la Campionatul Mondial, după un 0-0 cu Nigeria în iunie 2014.
  • Aziz Bouhaddouz este doar al doilea om care marchează în propria poartă după minutul 90 într-un meci de la Campionatul Mondial, după ce Joseph Yobo o făcuse pentru Nigeria într-un meci cu Franța la ediția de acum patru ani.
  • 82% din totalul șuturilor din meciul Maroc – Iran au fost expediate în prima repriză.

Rezumatul meciului Maroc – Iran

  •  
    10'
    Masoud Shojaei
  • Karim El Ahmadi
    34'
     
  •  
    47'
    Alireza Jahan Bakhsh
  •  
    68'
    Mehdi Taremi
    (Masoud Shojaei)
  • Sofyan Amrabat
    (Nordin Amrabat)
    76'
     
  • Aziz Bouhaddouz
    (Ayoub El Kaabi)
    77'
     
  •  
    81'
    Majid Hosseini
    (Omid Ebrahimi)
  • Manuel da Costa
    (Amine Harit)
    82'
     
  •  
    85'
    Saman Ghoddos
    (Alireza Jahan Bakhsh)
  •  
    90'+2
    Karim Ansarifard
  •  
    90'+5
    Aziz Bouhaddouz